Ziarul electronic al arădenilor

Viorica Dăncilă: „Nu se pune problema să candidez la europarlamentare“

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că nu se pune problema să candideze la alegerile europarlamentare, pentru că şi-a asumat implementarea programului de guvernare.

„Nici nu se pune problema să candidez la alegerile europarlamentare. Mi-am asumat în faţa Parlamentului, în faţa cetăţenilor implementarea unui program de guvernare şi vreau să mă ţin de această promisiune. Am luat măsuri care au dus la creşterea veniturilor populaţiei, am reuşit să obţinem într-un singur an rezultate economice mai bune decât alte guverne într-un întreg mandat şi din funcţia de prim-ministru (…) alături de coaliţia PSD-ALDE vom continua pe această linie. Deci, nu se pune problema să plec, să candidez la europarlamentare, pentru că eu trebuie să dau dovadă de seriozitate, să duc la bun sfârşit ce am început“, a declarat Dăncilă, la RTV.

Premierul a mai spus, în context, că nu doreşte să pună ţara într-o poziţie dificilă în această perioadă în care România deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

„Să nu uităm că deţinem Preşedinţia Consiliului UE şi eu nu pot să-mi pun ţara într-o poziţie dificilă. Eu cred că în aceste şase luni trebuie să reprezint România cu multă demnitate şi să lupt pentru principiile în care cred, şi anume, toate statele să fie tratate în mod egal şi toţi cetăţenii europeni să fie trataţi în mod egal“, a adăugat Viorica Dăncilă.

Ea a precizat că va rămâne în funcţie atâta timp cât va avea susţinerea coaliţiei PSD-ALDE.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.