Ziarul electronic al arădenilor

Victor Neumann – omagiat la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad reia ciclul de conferințe cu care și-a obișnuit deja publicul în ultimii ani.

Evenimentul va avea loc vineri, 26 iunie 2020, de la ora 12.00, în Grădina de Lectură din curtea instituției sau, în caz de intemperii, în Sala „Astra”. Tema aleasă pentru această conferință este „Victor Neumann – istoricul și opera”.

Despre reputatul profesor universitar dr.Victor Neumann, un alt distins universitar și cercetător, prof. univ. dr. Miodrag Milin spune că „este unul dintre cei mai importanți istorici români contemporani.

Cărțile profesorului și cercetătorului Victor Neumann reprezintă contribuții deosebit de valoroase la descrierea, analiza și explicarea evenimentelor, faptelor și ideilor din trecut și din prezent, lucrările domniei sale fiind premiate și traduse în toate limbile de circulație internațională”.

Alături de profesorul Miodrag Milin, profesorii universitari și oamenii de cultură Gheorghe Schwartz și Florin Lobonț îl vor prezenta cititorilor arădeni pe prof. univ. dr. Victor Neumann.

În finalul manifestării, distinsul invitat va susține o conferință despre lucrările domniei sale. Evenimentul va fi pregătit cu respectarea tuturor normelor de protecție sanitară și distanțare socială în vigoare.

Prin urmare, dacă manifestarea se va organiza în Grădina de Lectură, vor fi prezente  maximum 50 de persoane, iar dacă se va desfășura în Sala „Astra”, maximum 20.

Întreaga conferință va fi filmată și postată pe site-ul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.