Ziarul electronic al arădenilor

Viceprimarul Levente Bognar l-a primit pe ambasadorul Ucrainei la București

Viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar a primit miercuri, 23 mai 2018, vizita Excelenței Sale Oleksandr Bankov, Ambasadorul Republicii Ucraina la București.

În cadrul întâlnirii, cele două părţi au discutat despre starea actuală a cooperării între Ucraina și România, existând un protocol la nivelul Ministerului Educației Naționale ce prevede schimburi de delegații și participarea în comun la proiecte de cercetare.

Excelenţa Sa a propus continuarea dialogului cu scopul de a consolida relațiile de colaborare în domeniul cultural, umanitar și economic la nivel regional,  mai ales în contextul dezvoltării economice înregistrate la nivelul acestei zone.

„Mă bucur că avem posibilitatea de a discuta despre o eventuală colaborare între Municipiul Arad şi centre regionale din Ucraina. Vizita de lucru se întinde pe durata unei săptămâni. Până acum am avut întâlniri cu autorităţile locale din Timişoara, azi suntem la Arad, urmează Oradea şi Cluj-Napoca.  Este o vizită de evaluare, în care încercăm să identificăm domeniile în care am putea stabili  primele relaţii de colaborare”, a declarat Excelența Sa Oleksandr Bankov.

La rândul său, viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar a dat asigurări că administraţia locală  va susţine orice formă de colaborare dintre cele două ţări.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.