Ziarul electronic al arădenilor

VEZI ofertele de la Târgul de Primăvară

13014842_1064697053577292_312105269_nLa ediția din acest an a Târgului de Primăvară, organizat în centrul Aradului, vor fi prezenți comercianți din România și Ungaria, care vor oferi produse tradiționale specifice sărbătorilor pascale.

Târgul, organizat anual la Arad, se va desfășura în perioada 15 aprilie – 4 mai, iar firmele prezente vor oferi spre vânzare dulciuri, diferite tipuri de brânză şi preparate din carne, cozonaci, prăjituri de casă şi băuturi tradiţionale, precum pălincă şi vinuri de cramă.

De asemenea, de la târg nu vor lipsi meşterii populari, care vor prezenta tradiţii pascale, ouă încondeiate, costume populare, articole handmade, tablouri, ceramică, vase din sticlă, bijuterii şi accesorii.

Produsele bio şi eco, cosmeticele, decoraţiunile şi cadourile pentru Paşti vor fi şi acestea expuse pentru vânzare.

„Evenimentul se adresează publicului larg, interesat de produsele tradiţionale, pentru masa de Paşti, celor dornici de degustarea unor produse de origine şi de calitate sută la sută românească şi celor care doresc să cunoască tradiţiile şi obiceiurile pascale din Arad“, a declarat Daniel Pădurean-Andreica, directorul Centrului Municipal de Cultură Arad.

Un număr de 22 de căsuțe destinate comercianților vor fi amplasate pe strada Romul Veliciu, iar 20 pe platoul din faţa Palatului Administrativ.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.