Ziarul electronic al arădenilor

VEZI locurile propuse pentru amplasarea Monumentului Marii Uniri

O delegație a Ministerului Culturii a fost prezentă la Arad, unde s-a întâlnit cu reprezentanții administrației locale, în vederea stabilirii locului în care va fi amplasat Monumentul Marii Uniri, o decizie urmând să fie luată de Minister, în perioada următoare.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a primit, marţi, delegaţia Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, compusă din inspectorul guvernamental Adrian Nicolaescu şi consilierul ministrului culturii, arhitectul Gheorghe Pătraşcu.

Întrevederea de la Primărie a fost urmată de o discuţie cu prefectul judeţului, Florentina Horgea, în cadrul căreia s-au prezentat paşii ce urmează să fie parcurşi în vederea amplasării la Arad a Monumentului Marii Uniri de la 1918.

„În cadrul vizitei efectuate la Arad, cei doi reprezentanţi ai Ministerului Culturii au identificat două posibile locaţii pentru amplasarea monumentului: una dintre acestea este Piaţa Revoluţiei, pe actualul amplasament al Monumentului Eroilor, iar cea de a doua este în apropierea Consiliului Judeţean Arad. Decizia finală aparţine Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu“, se precizează într-un comunicat de presă remis de Primăria Arad.

„Estimăm că în cel mult două săptămâni vom primi această solicitare. În luna martie vom aproba în Consiliul Local Municipal noua locaţie. Apoi printr-o Hotărâre de Guvern sau printr-o Ordonanţă de Urgenţă care să ne încadreze în Legea Centenarului se vor aloca bani pentru finanţarea fundaţiei. Realizarea acesteia va reveni fie Primăriei Municipiului, fie sculptorului Florin Codre. Următorul pas este obţinerea tuturor  autorizaţiilor. Primăria va rebui să amenajeze spaţiul unde va fi amplasat monumentul. Urmează transportul şi depozitarea monumentului, executarea fundaţiei, recepţia acesteia, montarea monumentului şi recepţia finală. Până în luna noiembrie monumentul ar trebui să fie amplasat”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Ultimul pas este transferul Monumentului Marii Uniri de la 1918, către Primăria Municipiului Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.