Ziarul electronic al arădenilor

VEZI câți bani trebuie să dea PNL Arad pentru a scăpa partidul de datorii

pnlConducerea PNL a stabilit o contribuție lunară pe care trebuie să o achite, lunar, fiecare filială a partidului, banii urmând să fie folosiți pentru achitarea datoriilor din campaniile electorale.

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat, marţi, la finalul şedinţei conducerii vechiului PNL, că au fost stabilite contribuţii lunare ale filialelor partidului de 4.500 de lei, astfel încât partidul să-şi poată achita datoriile de până în 3 milioane de euro din campanii.

„Contribuţia este aceeaşi pentru fiecare filială în parte, 4.500 de lei, şi ea va fi strânsă de la toţi membrii, parlamentari, primari, preşedinţi de organizaţie şi aşa mai departe. (…) Nu e mai mult decât până acum, era mai mare acuma, dar nu se strângea, asta era problema. Unii plăteau la grupul deputaţilor, unii plăteau la grupul senatorial, alţii plăteau la centru. Acum contribuţia va fi plătită de filială în contul central al partidului”, a declarat Petrache, citat de Mediafax, la finalul reuniunii conducerii vechiului PNL.

El a fost întrebat pe ce perioadă vor fi achitate contribuţiile lunare la acest nivel.

„Până vom scăpa de datoriile pe care le avem către foştii noştri furnizori de până în 3 milioane de euro”, a mai spus Petrache, conform mediafax.ro.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.