Ziarul electronic al arădenilor

Vasile Blaga: „Nu am discutat în PNL nicio variantă de guvern până acum“

vasile-blagaCopreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că un obiectiv clar al liberalilor pentru perioada următoare este finalizarea programului de guvernare.

„Nu am discutat nicio variantă de guvern până acum. Deocamdată avem un obiectiv clar: pregătirea programului de guvernare, care va fi supus dezbaterii organizaţiilor şi pe urmă dezbaterii publice. Atât. Nici tehnocraţi, nici netehnocraţi. PNL, marele PNL, are oameni pentru orice minister, dar nu am discutat despre oameni. Nu suntem în situaţia aceasta“, a precizat Vasile Blaga înainte de şedinţa comisiei paritare de unificare în noul PNL.

Întrebat dacă exclude varianta cooptării unor tehnocraţi într-un viitor Guvern PNL, Vasile Blaga a spus că şi-ar dori ca „foarte mulţi tehnocraţi să se înscrie în PNL în perioada următoare“.

Şi Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte al PNL, a vorbit despre cooptarea unor tehnocraţi.

„Evident că acolo unde nu avem nişte candidaţi la funcţia de ministru din interiorul PNL care să satisfacă exigenţele vom apela la specialişti care nu sunt neapărat membri ai PNL. (…) Asta mai durează, deocamdată avem alte probleme şi obiective. În primul rând este elaborarea programului de guvernare până-n data de 28 februarie (…) Nu vă apucaţi de guverne de pe acum. Nici noi nu facem încă guverne“, a adăugat prim-vicepreşedintele PNL.

Orban a arătat că o altă prioritate a PNL este cea a finalizării procedurilor de unificare, care, practic, „se vor rezolva prin Consiliul Naţional din data de 31 ianuarie“.

„Şi în mod evident, elaborarea programului de guvernare şi punerea în practică a strategiei de construcţie a majorităţii parlamentare“, a mai declarat prim-vicepreşedintele PNL.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.