Ziarul electronic al arădenilor

„Vale, mereu în sufletele noastre. Nu te vom uita”

OLYMPUS DIGITAL CAMERAVestea că Valentin Costea a murit a îndurerat sute de prieteni, dar şi oameni care nu îl cunoşteau, aceștia postând pe reţelele de socializare mesaje prin care își exprimă tristețea, dar şi revolta faţă de cel care l-a ucis pe Kidu’.

Valentin Costea a fost pentru apropiaţii lui „unul dintre cei mai buni prieteni”, „un om extraordinar”, „un om respectat”.

Prietenii lui au mai postat, miercuri, după ce s-a aflat că Valentin Costea a murit, fotografii cu el din timpul concursurilor la care a participat, însoţite de mesaje precum: „Vale, mereu în sufletele noastre”, „Nu te vom uita”, „Odihneşte-te în pace prieten drag”.

Atât pe pagina de Facebook a lui Valentin Costea, cât şi în grupul creat special pentru susţinerea lui, au fost postate, miercuri, sute de mesaje.

„Un Prieten care mereu a fost şi va rămâne în sufletele noastre! (…) Nu te lăsa să fii supărat şi te ajuta cu orice! A ştiut să se descurce în orice situaţie şi cu siguranţă va şti să se descurce şi acolo unde este acum. Deşi ştiu de mai bine de două ore, îmi este greu să accept această veste! Te îmbrăţişez prieten drag”, a scris unul dintre prietenii lui Vale.

„A luptat din răsputeri cu suferința, a luptat şi a pierdut. S-a stins cu ochii înlăcrimaţi şi privirile pline de deznădejde şi durere. A lăsat în urma lui un gol imens. Singurul loc, de unde nu-l poate lua nimeni este inima noastră şi unde va rămâne veșnic..!!!!! Dumnezeu să-l odihneasca în pace..!!!”, este mesajul unul al prieten al lui Kidu’.

„Cu durere în suflet vă spun că astăzi a plecat dintre noi unul dintre cei mai buni prieteni, un om extraordinar cu o inimă imensă, un om care mi-a fost drag dinainte să îl cunosc ca prieten, un om respectat, un nume în tuning şi în curse, un om tot timpul cu zâmbetul pe faţă, un băiat care ştia să te bine-dispună indiferent cât de supărat erai. Odihneşte-te în pace Vale, prietenul nostru drag!”, a scris un alt prieten în memoria lui Valentin Costea.

O moarte care a produs revoltă

Prietenii lui Valentin şi-au mai manifestat şi revolta faţă de cel care l-a lovit astfel încât i-a provocat moartea.

„Nu au reuşit sute de cai putere să îl doboare!!! Dar la doborât un NENOROCIT de om fără suflet şi conştiinţă!!! AŞ VREA SĂ FIE CONDAMNAT SĂ SIMTĂ ŞI EL DUREREA ÎNZECIT CARE A SIMTIT-O Vale!!!! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, este unul dintre mesajele postate și în care este exprimată revolta față de criminal.

„Ai sfidat moartea de multe ori, de ce a trebuit să mori stupid de mâna unui monstru , pe care culmea l-ai şi hrănit! O să ne lipseşti Vale! Odihneşte-te în pace! Am sperat până în ultimul moment că vei câştiga cursa asta! Dar…”, este un alt mesaj postat miercuri pe Facebook.

Moment de reculegere

Prietenii lui Valentin Costea au mai propus ca miercuri, la ora 22.00, toţi cei care l-au cunoscut să păstreze un moment de reculegere în memoria lui.

„Propunea cineva din grup să ne rugăm pentru sănătatea lui Vale în fiecare seară, la ora 22. Ce-ar fi să păstrăm un minut de reculegere azi la 22.00 fix?! Şi să ne şi rugăm pentru familia lui… că, vorba aceea, el s-a dus la mai bine, cei care-au ramas au inimile frânte şi ochii-n lacrimi… Poate e o tâmpenie… nu stiu, e…o idee…
Săracul… să mori e una… toţi vom muri… dar aşa?!”, este îndemnul prietenilor lui Vale.

11070525_1085140051503380_4250042724446631429_n

CITITI SI:

Valentin Costea a murit

Valentin Costea dă forţă motoarelor maşinilor de curse

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.