Ziarul electronic al arădenilor

„Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați”, cel mai bun spectacol la Întâlnirea Națională de Teatru „Soltis Lajos”

Spectacolul „Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați”, de Csokonai Vitéz Mihály, pus în scenă de Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” și Compania „Pinceszínház” de la Szeged (Ungaria), a obținut Marele Premiu pentru „Cel mai bun spectacol“ al Întâlnirii Naționale de Teatru „Soltis Lajos”.

Ajuns la cea de-a 12-a ediție, festivalul a avut loc în perioada 5-9 octombrie, la Celldömölk (Ungaria).

Coproducția trupelor Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” și Compania „Pinceszínház” de la Szeged, „Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați” a câștigat premiul pentru cel mai bun spectacol la cea de-a XII-a Întâlnire Națională de Teatru „Soltis Lajos”. Festivalul a reunit spectacole care tratează teme precum gândire colectivă, sensibilitate la problemele sociale, valori bazate pe deschidere și acceptare.

Timp de cinci zile, în cele șase locații ale festivalului publicul a vizionat în total 17 spectacole, printre care producții cu o abordarea progresivă, monodrame, concerte, programe de educație teatrală, spectacole pentru copii și elevi. Marele premiu „Soltis Lajos” pentru Cel mai bun spectacol a fost acordat membrilor companiilor „Szegedi Pinceszínház” și „Aradi Kamaraszínház”.

Realizatorii spectacolului au mai fost premiați și la cea de-a 27-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „ATELIER” de la Baia Mare. Tapasztó Ernő, directorul artistic al Companiei „Aradi Kamaraszínház”, a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, iar actorul Gerner Csaba a fost desemnat cel mai bun actor.

De asemenea, tot anul acesta, spectacolul a obținut două premii importante în Ungaria, în cadrul celei de-a 33-a ediții a Festivalului Teatrelor Maghiare de la Kisvárda. Actrița Éder Enikő a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, iar actorul Gerner Csaba a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar.

Totodată reamintim că spectacolul fost selectat în programul celei de-a 31-a ediții a Festivalului Național de Teatru, la care vor participa 38 de spectacole din țară. Cea mai importantă manifestare teatrală organizată în România se va desfășura în perioada 6-14 noiembrie, în format online, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

Spectacolul „Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați” s-a născut în cadrul Programului Déryné din Ungaria.

„Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați”, de Csokonai Vitéz Mihály

Cu: Varga Bálint, Kancsár Orsolya, Éder Enikő, Kálmán Zsófia, Gerner Csaba, Balog József, Gulyás Hermann Sándor

Scenograf: Szvatek Péter

Costume: Varsányi Anna

Asistent regie: Hadas-Gábor Zsófia

Regizor: Tapasztó Ernő.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.