Ziarul electronic al arădenilor

UTA Arad: Situația financiară a clubului este stabilă

Conducerea clubului UTA Arad a transmis, marți, că nu se confruntă cu probleme financiare, situația în acest sens fiind „stabilă“.

Precizarea făcută de club vine după ce în mass-media a apărut informația conform căreia clubul ar intenționa să acceseze un credit bancar pentru a acoperi „un gol în buget“.

Reprezentanții UTA Arad consideră că prin transmiterea unor astfel de informații se continuă discreditarea clubului.

„Având în vedere continuarea campaniei de discreditare a UTA-ei în mass media, dorim să informăm publicul că situația clubului este stabilă, în contradictoriu cu criza economică actuală. Jucătorii, staff-ul şi angajații clubului au salariile şi primele achitate la zi, clubul nostru nu a inițiat vreun împrumut bancar, cum speculează presa, şi nu are cesionate în avans drepturile TV, procedeu folosit de mai multe cluburi din Superligă. Sperăm că stabilitatea şi condițiile asigurate pentru performanță să se reflecte în curând şi în rezultatele echipei“, se arată într-un comunicat de presă transmis de clubul UTA Arad.

La jumătatea lunii noiembrie, Clubul UTA Arad a anunțat că monitorizarea financiară efectuată de Federația Română de Fotbal s-a încheiat și că nu au fost identificate restanțe financiare către jucători și autorități fiscale.

Monitorizare FRF. Clubul UTA Arad nu are datorii financiare

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.