Ziarul electronic al arădenilor

UTA Arad a oficializat un parteneriat cu Heineken

Clubul UTA Arad a anunțat, vineri, concretizarea unui parteneriat cu compania producătoare de bere Heineken.

„Ne bucurăm să oficializăm colaborarea cu Heineken România, care, prin brandul Neumarkt, un nume important din portofoliul companiei, este acum lângă noi. Suntem onorați de asociere și suntem convinși că vom avea realizări pe măsura așteptărilor tuturor. UTA este cel mai reprezentativ reper al Aradului, iar concretizarea relației cu un  partener de o asemnea anvergură ne determină să credem că, împreună, vom deveni – cu toții – și mai puternici. Bun venit, Heineken România, în familia UTA!”, a spust Codru Grădinariu, directorul general al UTA-ei, citat de uta-arad.ro.

„Autenticitatea și tăria de caracter sunt parte din personalitatea brandului Neumarkt®. De fiecare dată când le recunoaștem la ceilalți, le promovăm așa cum putem mai bine, iar asocierea cu UTA Arad este încă o ocazie extraordinară de a face acest lucru. Ne dorim să construim un parteneriat de tradiție, așa cum le stă bine unor nume puternice, care împărtășesc aceleași valori și dorința de a fi alături de suporterii din Arad.

UTA Arad este o legendă locală, iar noi, Heineken România, căutăm permanent să ne conectăm într-un mod cât mai relevant cu comunitățile locale. Strategia noastră de sustenabilitate, Brewing a Better World, are o componentă dedicată susținerii comunităților. Ne bucurăm, deci, să adăugăm încă o inițiativă care ne aduce aproape de comunitate, împărtășind pasiunea pentru performanță și energia fabuloasă a competițiilor. Mult succes, UTA Arad, să ne bucurăm împreună de cât mai multe reușite!”, a afirmat Gheorghe Andresz, Director Traditional Trade & Out-of-Home Heineken România.

Heineken este cea mai mare companie internațională producătoare de bere din lume. Recunoscut pentru brandul Heineken®, grupul are un portofoliu de peste 300 de mărci de bere și cidru internaționale, regionale, locale și de specialitate.

În România, Heineken oferă un portofoliu divers de mărci de bere și cidru, câteva dintre acestea fiind produse în cele patru fabrici locale (din Constanța, Craiova, Târgu Mureș și Miercurea Ciuc).

foto: uta-arad.ro

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.