Ziarul electronic al arădenilor

USR are o nouă filială, în comuna Cermei

USR continuă să se extindă în județul Arad, la finele săptămânii trecute înființând o filială în comuna Cermei.

Noua organizație s-a constituit pe structura grupului de inițiativă condus de domnul Mariș Gheorghe, cel care a fost ales președinte al USR Cermei. Au fost prezenți la eveniment colegi din USR Arad și Dezna, conduși de vicepreședinții Stan Ion și Flavius Dumitraș.

Gheorghe Mariș, președinte USR Cermei: „Am decis să intru în USR alături de colegii din organizație pentru a schimba în bine viața comunei noastre. Avem o mare problemă legată de locurile de muncă, ele fie lipsesc, fie sunt la distanță de noi.

Suntem deciși să ne implicăm deoarece acum lucrurile stau pe loc. Sunt convins că se pot face lucruri bune folosind în primul rând banii europeni, pentru a construi infrastructură, pe care să o folosim în atragerea de investitori.

USR este partidul oamenilor care vin din viața reală, a celor care muncesc din greu pentru a-și câștiga pâinea și care plătesc taxe, de multe ori fără a primi ceva în schimb. Acest lucru trebuie schimbat, statul și mai ales administrațiile locale trebuie să-și onoreze obligațiile față de cetățeni”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.