Ziarul electronic al arădenilor

USR: Aradul are nevoie de o altă administrație

Modelul de implementare al noului sistem integrat de colectare a deșeurilor este definitoriu pentru actul de administrare, la nivelul municipiului și al județului nostru.

Atunci când orașul devine un recordman al eșecurilor, al întârzierilor, al scuzelor și al disconfortului, unica soluție este înlocuirea echipei de conducere.

În cei 14 ani de activitate prestată de actuala administrație, Aradul a înregistrat întârzieri evidente în raport cu vecinii, orașe față de care ne raportam altădată cu superioritate. Decalajele acumulate se reflectă în degradarea constantă a calității serviciilor publice și a aspectului urban, precum și a perspectivelor economice și sociale ale locuitorilor.

Orașul acoperit de gunoaie reprezintă numai o fațetă a unei perspective pesimiste, a unui comunități conduse spre eșec de o echipă care, în ceva mai mult de o decadă, a păgubit Aradul de un ștrand faimos, de o echipă de fotbal cu tradiție, de multe alte lucruri care ne-au adus bucuria de a locui aici.

Sergiu Vlad, deputat USR Arad: „Vedem astăzi în ADI Deșeuri un model care dintotdeauna a funcționat defectuos și cu mari întârzieri. Au trecut 10 ani de la lansare și până la intrarea în pâine a operatorului de salubritate, iar la final, acesta s-a dovedit incapabil să presteze. Orașul este inundat de gunoaie, în timp ce autoritățile sunt absente. Devine esențială întrebarea dacă își mai poate permite Aradul o conducere care ne-a obișnuit cu eșecul, cu întârzierile, cu lucrul de mântuială?

Ce fel de administrator este acela care lasă orașul îngropat în gunoaie doi ani la rând? Sau iarna, sub zăpadă? Cât de mult să rămânem în urma vecinilor din Oradea și Timișoara? Câți ani de muncă serioasă vor trebui să depună cei care vor urma, pentru a reda orașului poziția pe care o merită?”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.