Ziarul electronic al arădenilor

USR Arad solicită Primăriei să renunțe la majorarea prețului gigacaloriei

USR Arad consideră că majorarea cu 118 lei (peste 40%) a prețului facturat populației pentru energia termică este nejustificată.

Solicităm retragerea proiectului Primăriei, identificarea factorilor reali care au condus la falimentul sistemului centralizat în municipiul nostru și adoptarea soluției USR de trecere la centrale individuale sau de scară.

Referitor la situația termoficării în Arad, amintim că:

Arădenii plătesc deja mult pentru căldură insuficientă, cu întreruperi în furnizare, pentru apa rece la preț de apă caldă;

Doar în ultimii 3 ani au fost acoperite din banii arădenilor găuri însumând peste 140 de milioane de lei (2016 – 87, 2017 – 32, 2018 – 22 milioane);

Administrația locală a pierdut două mari finanțări pentru termoficare, aproximativ 20 de milioane de euro din PNI și din programul elvețian;

CET Arad SA se află în insolvență, fără plan de reorganizare și fără perspective de a-și mai relua activitatea;

Energia termică mai este furnizată arădenilor doar de CET Hidrocarburi, centrală construită în anii 60, o parte a sa fiind în prezent transformată în fier vechi.

Majorarea prețului total (producție, transport și distribuție) de la de la 360 de lei în 2018 la 596 de lei în prezent (o creștere de 60%!!!) nu poate fi justificată economic, prin creșterea prețului materiei prime sau a taxelor.

Având în vedere că actualii beneficiari ai sistemului centralizat din municipiul Arad sunt tocmai persoanele cu posibilități materiale limitate, care nu și-au permis montarea unor centrale individuale (pensionari, persoane singure, etc.) această majorare de preț va pune incompetența managerială și delăsarea administrației locale tocmai pe spatele celor mai vulnerabili arădeni.

Ca urmare, cerem consilierilor locali să nu voteze proiectul avansat de primarul Gheorghe Falcă. Alternativa este reprezentată de soluția avansată de USR Arad încă de acum un an, respectiv montarea de centrale individuale sau de scară, cu asistența municipalității pentru acei locuitori care nu pot susține singuri investiția.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.