Ziarul electronic al arădenilor

USR Arad cheamă cetățenii la o dezbatere pe tema CET-ului și a termoficării

Având în vedere starea precară a actualului sistem de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Arad, precum și lipsa oricărei perspective sau soluții din partea actualei administrații locale, USR invită cetățenii să participe la o dezbatere pe această teme, organizată joi, 1 martie 2018, de la ora 18.00, la sediul din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etaj 4.

Vom prezenta în cadrul dezbaterii principalele coordonate ale actualului sistem de termoficare al municipiului, aspecte atât tehnice cât și financiare, necesare pentru formarea unei opinii legate de viitorul său.

În condițiile în care bugetul local a pompat în ultimii ani sume imense către cei doi operatori, CET Arad SA și CET Hidrocarburi SA, fără ca perspectivele acestui sistem să se îmbunătățească, întreg orașul are nevoie de o soluție pentru această problemă.

Vlad Botoș, președinte USR Arad: „La ora actuală, o bună parte din cetățenii municipiului nostru nu beneficiază, în locuințele proprii, de confortul normal pentru o țară europeană. Tocmai am traversat o perioadă în care căldura a fost redusă în apartamente, ca să nu mai vorbim de apa caldă, care de cele mai multe ori se lasă așteptată minute bune.

În același timp, sistemul centralizat înghite anual banii tuturor arădenilor, fie că «beneficiază», fie că nu, de pe urma sa. USR Arad consideră că se impune luarea de urgență a unor măsuri, care să conducă într-un orizont de timp rezonabil la încălzire decentă și rezonabilă ca preț pentru toți arădenii. De aceea, îi invităm pe cei care au ceva de spus, să participe la dezbaterea noastră”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.