Ziarul electronic al arădenilor

USR Arad are o filială nouă, la Chisindia

Uniunea Salvați România continuă să crească în județul Arad. Sâmbătă, 27 iulie 2019, USR a constituit filiala comunei arădene Chisindia.

La ședința de constituire au fost prezenți Vlad Botoș, președinte al USR Arad și europarlamentar, vicepreședinții Răzvan Anghel, Stan Ion, precum și colegi din organizația municipală și alte organizații ale USR din județ.

Organizația locală a fost construită pe structura unui grup de inițiativă condus de Dorel Cornea, profesor de matematică, cel care a fost ales președinte al organizației.

Dorel Cornea, președinte USR Chisindia: „Mă bucur că sunt în USR alături de oameni care s-au implicat în schimbarea actualei clase politice, care doresc reformarea modului de administrare a comunității și a banilor publici. Fiecare localitate trebuie să fie gospodărită cu grijă, pentru a oferi cele mai bune condiții de viață pentru cei care locuiesc acolo.

Am văzut cu toții contraperformanțele instituțiilor statului și suntem convinși că așa nu se mai poate. Voi pune umărul la transmiterea acestui mesaj: avem nevoie ca satele, comunele, să fie conduse de oameni cinstiți și buni profesioniști. Abia atunci vom putea să ne bucurăm de banii cu care contribuim la buget, fie el local sau național”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.