Ziarul electronic al arădenilor

USR Arad anunţă că nu va colabora cu PNL în plan judeţean

Preşedintele USR Arad, Vlad Botoş, care conform rezultatelor alegerilor europarlamentare a obţinut un mandat în Parlamentul European, a declarat, vineri, că organizaţia sa nu va colabora cu liberalii în plan judeţean, „atâta vreme cât PNL nu doreşte să se reformeze“.

„Judeţul Arad este condus din 1992, de când s-au înfiinţat consiliile judeţene, de un singur partid, de reprezentanţii acelui partid. Primăria Arad este condusă de 15 ani de acelaşi partid. Noi nu putem avea o colaborare cu oameni care au aceleaşi metehne ca şi Dragnea în Teleorman sau ca şi un baron local PSD din Olt sau din Vaslui. Atâta vreme cât PNL nu doreşte să se reformeze, să schimbe aceste metehne, nu putem avea o colaborare“, a declarat Vlad Botoş, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cu privire la colaborarea în plan naţional, senatorul USR Adrian Wiener, prezent la aceeaşi conferinţă de presă, a declarat că „va avea loc în mod natural“, pentru că „vor cere oamenii să scoatem România din mâna PSD şi ALDE“.

„Şi până acum ne-am coordonat acţiunile politice în Parlament, cum ar fi la moţiuni. Sigur că trebuie să ne asumăm, la un moment dat, guvernarea României, dar legitim, după alegeri anticipate, cu majoritate în Parlament, nu cu guvern minoritar să ne căciulim pe la alte partide pentru a trece o lege. Trebuie să colaborăm perfect transparent, cu obiective clar definite anterior, fără tejghea politică, fără a tranzacţiona principii contra avantaje electorale“, a spus Wiener.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.