Finala Ligii Naţionale de baschet feminin se va juca între echipele CS Municipal Târgovişte, campioana en titre, şi ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, după victoriile obţinute, miercuri, în deplasare, în semifinalele competiţiei.
CS Municipal Târgovişte a dispus de Univ. Goldiş ICIM Arad cu scorul de 78-76 (20-17, 21-18, 17-23, 20-18), într-o reeditare a finalei de anul trecut.
CSM, după 79-53 lângă Turnul Chindiei, în primul meci al semifinalei, s-a impus la Arad după două aruncări libere transformate de americanca Poole, când mai erau doar trei secunde de joc.
Ancuţa Stoenescu a fost cea mai bună jucătoare a oaspetelor, cu 22 de puncte, Monique Coker a reuşit 19 p şi 9 recuperări, iar Chrissy Givens a contribuit cu 14 p, 12 rec, 3 pase decisive.
De la arădence s-au evidenţiat Katherine Plouffe, cu 22 p, 8 rec, 2 pd, şi Monica Engelman, 14 p, 4 rec, 4 pd.
În a doua semifinală, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, campioana sezonului regulat, s-a impus cu 63-55 pe terenul echipei CS Universitatea Alba Iulia, după ce învinsese şi în primul joc, cu 66-54.
Finala campionatului se va juca după sistemul cel mai bun din cinci partide, primele fiind programate la Sf. Gheorghe, pe 10 şi 11 aprilie.
Finala mică, dintre Univ. Goldiş ICIM Arad şi CS Universitatea Alba Iulia, se dispută după regula cel mai bun din trei jocuri, primul urmând să aibă loc pe 7 aprilie, la Alba Iulia.