Ziarul electronic al arădenilor

„Turist la tine acasă”. Tururi ghidate în municipiul Arad

Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours, în parteneriat cu Asociația Concordia, prin proiectul Carta Societății Arădene, la inițiativa acestora din urmă, lansează proiectul „Turist la tine acasă”.

Sub motto-ul „Află poveștile orașului!”, proiectul are ca scop oferirea de tururi ghidate prin oraș localnicilor. Astfel aceștia vor avea ocazia să se familiarizeze cu istoria și poveștile mai mult sau mai puțin cunoscute ale orașului, pe care le vor afla de la ghizii de turism ai proiectului Arad Free Tours.

Aceste tururi vor fi organizate săptămânal, începând de duminică, 19 iulie, ora 18.00.

Punct de întâlnire: platoul din fața Primăriei.

Arădenii care vor să cunoască câte puțin din istoria orașului vor avea ocazia să afle povești despre monumente precum Teatrul Clasic, Piața Mare, Piața Avram Iancu, Palatul Cultural, Parcul Reconcilierii sau Palatul Administrativ.

Totodată, aceștia vor avea parte și de o mică surpriză din partea organizatorilor.

De ghidajul celor care vor fi „turiști” la ei acasă se vor ocupa ghizii de turism din cadrul proiectului Arad Free Tours, proiect lansat de Asociația Turism Alternativ în urmă cu aproximativ șapte ani. De atunci și până acum, Arad Free Tours a rămas singurul proiect de voluntariat care oferă tururi gratuite turiștilor care vizitează Aradul.

Carta Societății Arădene este un proiect al Asociației Concordia, o platformă creată de societate, pentru societate, care își propune să construiască o punte de legătură între comunitate, educație, cultură, sănătate, economie și administrație.

Evenimentul poate fi găsit și pe Facebook la următorul link: https://www.facebook.com/events/774762933269869/

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Asociația Turism Alternativ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.