Ziarul electronic al arădenilor

Ţucudean s-a hotărât: Nici nu vrea să mai audă de România

Arădeanul George Ţucudean pare determinat să nu se implice în fotbalul românesc, din postura de finanţator, după ce a analizat cu atenţie datele financiare ale implicării la un club.

După ce la începutul anului atacantul CFR-ului părea dispus să investească, acesta şi-a schimbat părerea şi a considerat că nu ar fi o afacere profitabilă.

Întrebat de reporterul ProSport dacă ar cumpăra un club de fotbal din România, atacantul a strâmbat din nas şi a recunoscut că doar cele mai mari cluburi ale ţării sunt profitabile:

„Dacă ar veni lumea la stadion, nu ar fi o afacere proastă, dar cum în ziua de astăzi se transmit meciurile pe toate posturile de televiziune, cred că unui om normal îi este mai simplu să se uite la televizor. Nu ştiu dacă e o afacere bună. Pentru o echipă cu tradiţie, cu suporteri mulţi, este bine. Aşa este cazul Craiovei, a Stelei şi a lui Dinamo, când sunt rezultate. În rest, echipele cu suporteri nu prea mai sunt în Liga 1“.

În schimb, Ţucudean a făcut o paralelă cu fotbalul din străinătate: „Nu ştiu de ce, dar nu avem cultura celor de afară. Acolo vin 30.000 meci de meci. Îţi spun unde am fost, la Standard şi la Charlton. Am avut suporteri de 70 de ani care veneau în treninguri cu echipa, pentru ei este o sărbătoare. Deşi înainte, ţin minte când juca tatăl meu, lumea se înghesuia, stătea în picioare. Probabil şi rezultatele care sunt în afara României contează“, a declarat arădeanul pentru ProSport.

Familia Ţucudean are o avere de 23-25 milioane euro, conform revistei Capital, deţinând Fabrica Cotta International şi Gemi Sport&Spa. Bunicul lui George Ţucudean, Gheorghe Cosma, controlează Cotta Internaţional Arad, un important producător de mobilă care a început să-şi desfăşoare activitatea în anul 2000.

La începutul anului, Ţucudean era dispus să investească în fotbal: „Poate voi cumpăra un club, familia mea să deţină un club. Ştiu ce înseamnă să ai ca junior toate condiţiile. Avem, de exemplu, nişte antrenori foarte buni în Arad, care probabil n-au condiţii din punct de vedere financiar. Ei nu au susţinere, aşa că acolo mă voi implica mult mai mult“, a declarat atacantul pentru DigiSport.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.