Ziarul electronic al arădenilor

Trupa „Amifran“ sărbătorește 18 ani de activitate, în Franța

Ileana Selejan, Ștefana Feflea, Andra Lupu, Raluca Hărșan, Alexandra Didilescu, Andrei Tomescu, Mihai Mureșan, Sergiu Popp, Tavi Nica, Radu Negru, Ovidiu Ilievici, Andrei Țigănaș, Claudiu Pantea.

Aceasta a fost distribuția primului spectacol cu care Amifran a participat, în 2001, la Întâlnirile Teatrului Tânăr European organizate la Grenoble de către Centrul de cercetări culturale www.crearc.fr) din orașul de pe Isère.

S-a jucat atunci „Quand il faut marier Reformette”,  o adaptare a Lianei Didilescu după „Sânziana și Pepelea“ de Vasile Alecsandri,  cu care Amifranul și-a găsit, prin satiră și comedie, o notă distinctă într-un  context de spectacole mai degrabă în tonuri grave.

De atunci au trecut 18 ani și odată cu ei, 18  spectacole, mai bine de 200 de liceeni arădeni implicați în acest  proiect longeviv și, ceea ce mi se pare cel mai important, spectatori din ce în ce mai numeroși și  mereu mai fideli. Fără îndoială asta explică creditul de care se bucură Amifranul ale cărui spectacole sunt programate, tradițional, în deschiderea acestor întâlniri  teatrale de tineret în care liceenii arădeni sunt cei mai tineri participanți. Ar mai fi de adăugat  că, în această întâlnire teatrală internațională în care  trupele joacă în limba lor maternă, Amifranul joacă în limba țării gazdă.

Ediția de anul acesta, cea nu numărul 30 și care se va desfășura între 29 iunie și 8 iulie, reunește trupe studențești din Germania, Spania, Portugalia, Grecia, Anglia, Scoția, Italia, Belgia și Franța.

Consecvent în dorința sa de a promova creația dramatică românească, Amifranul   va prezenta spectacolul  „L’Héritage“ (Moștenirea), o adaptare după textul  „Tot ce se dă” al actorului și dramaturgului arădean Ioan Peter-Pit, o poveste plina de tâlc  cu  peripeții ale unui trio de tineri  români porniți spre Occident în cautarea unei vieți mai bune.

Din distribuție fac parte: Mara Popa (Colegiul Național „Praparandia”), Miruna Gabor (Colegiul Național „Elena Ghiba-Birta”) precum și Iasmina Bora, Robert Batki, Mihai Filimon, Alex Dămăcuș, Raul Rotaru, toți de la Colegiul Național „Moise Nicoară”.

Coloana sonoră și  video este asigurată de Andreea Lupei (Colegiul Național „Moise Nicoară”).

Cu prilejul acestei deplasări în Franța, liceenii arădeni vor  mai da două reprezentații la invitația Consulatului General al României de la Lyon ( 9 iulie)  și a  asociației Pont de l’amitié din Salindres (11 iulie).

Din periplul arădenilor nu vor lipsi nici  Festivalul de la Avignon și nici  plaja de la Marea Mediterană.

În pregătirea iminentului turneu, amifranii vor da trei reprezentații în Arad, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” în zilele de duminică 24 iunie, ora 18.00 și luni 25 iunie, orele 11.00 și 18.00.

Proiectul este finanțat de către Centrul Municipal de Cultură Arad, în urma  concursului de poiecte 2018, dar și de asociația AMIFRAN cu sprijinul părinților elevilor implicați în proiect.

Comunicat de presă

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.