Ziarul electronic al arădenilor

Tribunalul dă dreptate Primăriei Arad în privința cortului USR

Urmare a informațiilor apărute în presă și pe rețelele de socializare prin care reprezentanții USR Arad susțin că au fost amendați abuziv de Poliția Locală pentru cortul amplasat în fața magazinului Ziridava în scopul strângerii de semnături în vederea revizuirii Constituției, dorim să precizăm faptul că, prin sentința civilă nr. 587/19 iulie 2018, Tribunalul Arad constată corectitudinea procesului verbal de sancționare a contravențiilor intocmit de Poliția Locală și încălcarea prevederilor legale de către USR, ceea ce demonstrează că Primăria Arad nu a facut altceva decât să respecte Legea.

Trebuie să aducem la cunoștința publică faptul că Primăria a emis un aviz de ocupare a domeniului public pentru amplasarea unei mese, a unui scaun și a unei umbrele, conform legii, doar că reprezentanții USR nu l-au respectat, considerându-se mai presus de Lege.

Primaria Arad nu s-a împotrivit niciodata acțiunilor civice care presupun o implicare activă a cetățenilor în viața comunității sau a țării, ci dimpotrivă a sprijinit aceste demersuri, dar cu respectarea legilor în vigoare, iar această sentință nu face decât să demonstreze acest lucru.

Pe această cale le adresăm rugămintea reprezentanților USR Arad să respecte și ei legile țării.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.