Ziarul electronic al arădenilor

Trecere de pietoni neautorizată, pe o stradă din municipiul Arad

În prima decadă a lunii septembrie, Direcția Generală Poliția Locală Arad a fost sesizată cu privire la „apariția“ unei treceri de pietoni pe strada Fluturilor, vis-a-vis de blocul nr. 7, scara D.

La fața locului, un echipaj al serviciului circulație a constatat că, într-adevăr, un astfel de marcaj a fost trasat de persoane neidentificate.

Speța a fost transmisă Serviciului Rutier din cadrul IPJ Arad care are competența legală de a gestiona astfel de situații, ce constituie infracțiuni (art. 399 Cod Penal alin. 1: „Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor acestora, fără autorizație eliberată de autoritățile competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic ori să îngreuneze circulația pe drumul public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”).

Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală și Direcția Edilitară, transmite arădenilor ce doresc să comunice autorităților necesitatea implementării unor măsuri de limitare a vitezei de deplasare, facilitare a traversării căilor de rulare etc., că astfel de demersuri se pot realiza numai după aprobarea în Comisia de Sistematizare a Circulației din cadrul PMA.

Propunerile ori solicitările cetățenilor, asociațiilor de locatari, societăților comerciale etc. sunt analizate și supuse la vot în respectiva comisie. Membrii clarifică întâi legalitatea implementării măsurilor solicitate de persoanele fizice sau juridice și, ulterior, evaluează oportunitatea adoptării lor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de DGPL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.