Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român, care era dat în urmărire generală pentru trafic de droguri.
Bărbatul a fost depistat în timpul controlului de frontieră, el călătorind ca turist într-un autocar înmatriculat în România.
Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate românească şi un permis de conducere românesc.
„Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control sunt false, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul sectorului pentru verificări“, se menționează într-un comunicat al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
În urma cercetărilor s-a constatat că bărbatul este un bucureştean, are 38 de ani, iar pe numele lui este emisă de autorităţile romane o alertă cu menţiunea „semnalare în vederea arestării şi predării sau extrădării“.
Conform autorităților, bucureșteanul are de executat 9 ani închisoare pentru trafic de stupefiante.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului şi cercetarea acestuia pentru fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Bărbatul a fost predat unei echipe din cadrul I.P.J. Arad, în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii.