Ziarul electronic al arădenilor

Topul aeroporturilor românești. Aradul, pe locul 13

Aeroportul Internațional Arad se află pe locul 13 la nivel național, în privința numărului de pasageri care au tranzitat, în 2017, baza aeriană, cu peste 11.000 de persoane înregistrate.

La nivel național, traficul a crescut în 2017, față de 2016, cu 23%, ajungând la 20.284.022 de pasageri (de la 16.433.961, în 2016). Practic, anul trecut au călătorit cu 3.850.061 mai mulți pasageri. A fost pentru prima dată când numărul de pasageri a depășit populația totală a țării.

Conform datelor prezentate de Asociația Aeroporturilor din România, Aeroportul din Arad, a fost tranzitat, anul trecut, de 11.282 pasageri, fiind efectuate câte două zboruri pe săptămână, în perioada estivală, cu destinația Antalya.

Pe primul loc în privința numărului de pasageri este București (Otopeni), cu  12.804.191 pasageri, apoi Cluj Napoca (2.688.731) și Timișoara (1.621.529).

În urma Aradului se află București (Băneasa) cu  5.645 pasageri, Tulcea (4.232 pasageri, Târgu Mureș (748) Baia Mare (44).

Conducerea Aeroportului Arad a anunțat că vor fi menținute și în acest an cursele charter cu destinația Antalya.

Aeroportul Internaţional din Arad este sub autoritatea Consiliului Judeţean şi deţine o aerogară modernă, finalizată în primăvara anului 2016, când a fost inaugurat un terminal nou, pentru plecări, care a costat aproape două milioane de euro.

Din anul 2015, baza aeriană din Arad nu a mai avut curse regulate, ultimul operator fiind Wizz Air, care a avut zboruri pe relaţia Arad – Milano (Bergamo).

În prezent, având în vedere că zborurile de sezon către Turcia s-au încheiat, baza mai este folosită doar pentru zboruri-şcoală, curse charter şi pentru elicopterul SMURD.

La începutul acestui an, autoritățile județene au spus că vor continua demersurile pentru atragerea companiilor aeriene care să opereze curse regulate pe Aeroportul Internațional Arad.

Aeroportul Arad a obţinut, în anul 2017, Certificatul de autorizare RO – 0, pe o durată nedeterminată, pentru operaţiuni de transport aerian public, aviaţie generală, lucru aerian şi operaţiuni cu elicoptere.

CITITI SI:

Adrian Todor: „CJA are o șansă unică de a aduce curse aeriene pe Aeroportul Arad“

Negocieri pentru atragerea companiilor aeriene la Aeroportul Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.