Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad își provoacă din nou spectatorii.
Sâmbătă, 21aprilie, de la ora 19.00, în sala Studio, cortina se ridică peste o nouă producție teatrală: „Tatăl”, de Florian Zeller, în regia lui Radu Iacoban.
„Tatăl este unul dintre acele texte dramatice care îți fac mintea să rezoneze cu potentialul unic al teatrului” – scria cotidianul lodonez „The Independent“ despre textul dramaturgului francez, Florian Zeller.
Povestea prezentată este una emoționantă care îl provoacă pe privitor la o călătorie deloc comodă în mintea unui bătrân bolnav.
„Am scris acest text, așa cum cineva visează – adică fără să îmi dau seama încotro mă îndrept. Abia atunci când m-am apropiat de final mi-am spus: Despre asta am scris! Despre demența senilă. Despre Alzheimer. Despre acel moment în care un om își pierde luciditatea. Își pierde sensul de a fi” – spunea Florian Zeller.
Spectacolul îi reunește inspirat, în aceeași distribuție, pe: Ovidiu Ghiniță (André), Roxana Sabău (Anne), Andrei Elek (Pierre) și Iulia Dinu/Oana Secară (Laura). Cadrul scenografic poartă semnătura lui Tudor Prodan, în vreme ce light designul – cea a lui Lucian Moga.
Următoarea reprezentație este programată în 10 mai, tot de la ora 19.00.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)