Compania Tarom va opera două curse săptămânal pe Aeroportul din Arad, spre București și retur, începând cu data de 1 decembrie.
Anunțul a fost făcut, miercuri, de ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, care este și senator de Arad.
„Cu Tarom, Bucuresti – Arad și retur, începând cu 1 decembrie… Vestea bună am primit-o în această dimineață, la întâlnirea dintre parlamentarii PSD Arad și directorul general al Tarom, Werner Wolf. Este încununarea unor demersuri pe care le facem de luni de zile, alături de colegii parlamentari PSD Arad și un prim pas pentru repunerea Aradului pe harta transportului aerian din România. Vom avea două curse Tarom pe săptămână, Arad – București și retur. Începând cu 1 decembrie, ziua de suflet a tuturor românilor, Aradul, Capitala Politică a Marii Uniri de la 1918, va fi din nou la înălțime“, a scris Mihai Fifor, pe o retea de socializare.
Aeroportul Arad nu a mai avut curse regulate din primăvara anului 2015, când Wizz Air s-a retras, compania operând până atunci pe ruta Arad – Milano (Bergamo). Ulterior, şi operatorul de curse cargo DHL a renunţat la zborurile de pe pista locală.
În ultimii doi ani, pe Aeroportul din Arad au fost operate curse charter, în sezonul estival, cu destinația Antalya.
Aeroportul din Arad deţine o aerogară modernă, finalizată în primăvara anului 2016, când a fost inaugurat un terminal nou, pentru plecări, care a costat aproape două milioane de euro.
CITITI SI: Ministerul Turismului va avea un stand de promovare turistică în Aeroportul Arad