Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE Femeie lovită de tren, în zona haltei Sânpetru German

O femeie a fost lovită de un tren, în zona haltei Sânpetru German, victima fiind transportată de urgență la spital, în stare gravă.

Accidentul a avut loc luni, în jurul orei 15.00. Conform primelor informații prezentate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, femeia a fost preluată în stare comatoasă de un echipaj SMURD și transportată la spital.

Urmează ca polițiștii să stabilească cu exactitate împrejurările în care tânăra a ajuns să fie lovită de tren.

UPDATE

Femeia, în vârstă de 56 de ani, a mers să culeagă măceşe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, citată de News.ro, femeia mergea de-a lungul căii ferate şi nu a auzit apropierea unui tren, deşi mecanicul ar fi transmis semnale acustice în momentul în care a observat-o.

Mecanicul ar fi încercat să oprească trenul, dar distanţa ar fi fost prea scurtă, iar femeia a fost lovită de scara exterioară a unui vagon.

În urma leziunilor grave suferite, victima a intrat în comă, fiind transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Medicii afimă că starea acesteia este foarte gravă.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.