Ziarul electronic al arădenilor

Tag: titluri

Două titluri de campioni naționali pentru șahiștii de la Vados

Două titluri de campioni naționali pentru șahiștii de la Vados

Comunicate de presa
Stațiunea vâlceană Căciulata a găzduit Campionatele Naționale de Șah pentru copii și juniori la patru discipline: șah clasic, șah rapid, șah blitz și dezlegări. La capătul a 11 zile de întreceri intense, la care au participat peste 600 de sportivi, delegația Clubului de șah Vados a obținut trei medalii: aur la șah rapid, prin Filip Magold la U12, aur la dezlegări, prin Cristian Oltean la U14, și bronz la șah blitz, prin același Cristian Oltean. De remarcat că aceste medalii au fost obținute în condițiile în care ambii jucători sunt de vârstă mică la categoriile lor. De asemenea, pentru rezultatele obținute la șahul clasic, Filip Magold a fost selecționat în lotul național de șah la categoria U12. Evoluții apreciate au avut și ceilalți reprezentanți ai clubului Vados: Bogdan Pragai, Gab
Noi emisiuni de titluri de stat pentru populație, în luna aprilie

Noi emisiuni de titluri de stat pentru populație, în luna aprilie

Comunicate de presa
Începând cu data de 2 aprilie 2019, în cadrul Programului TEZAUR, Ministerul Finanțelor Publice va lansa o nouă emisiune de titluri de stat destinate exclusiv populației, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate: în perioada 2 - 22 aprilie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului în perioada 2 - 19 aprilie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 2 - 18 aprilie 2019 din mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.
Trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Comunicate de presa
Titlurile de stat Tezaur urmează să fie emise luni, 4 februarie 2019, cu scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 4 și 22 februarie 2019 de la unitățile Trezoreriei Statului;  între 4 și 21 februarie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul urban, și până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, su
Ministerul Finanțelor Publice lansează trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Ministerul Finanțelor Publice lansează trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Comunicate de presa
Titlurile de stat Tezaur urmează să fie emise luni, 4 februarie 2019, cu scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 4 și 22 februarie 2019 de la unitățile Trezoreriei Statului; între 4 și 21 februarie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul urban, și până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. nvestitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subsc
Titluri de stat Centenar cu dobândă de 4,5% și scadență la 2 ani

Titluri de stat Centenar cu dobândă de 4,5% și scadență la 2 ani

Comunicate de presa
Ministerul Finanțelor Publice lansează o emisiune aniversară de titluri de stat pentru populație, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului Tezaur - ediția Centenar. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani și o rată de dobândă foarte avantajoasa de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. După încheierea perioadei de subscriere, MFP va organiza o tombola prin care 1.000 de investitori in aceasta emisiune de titluri de stat vor fi selectați pentru a primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câștigătorilor. Suma minima investita pentru a participa la tombola este de 500 lei. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente c
Titluri și distincții pentru cei care au promovat Aradul

Titluri și distincții pentru cei care au promovat Aradul

Actualitati
Patru persoane au primit tiltul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Arad“, cu ocazia zilelor orașului, iar alte zece au fost recompensate cu titluri și distincții pentru „merite deosebite“. Titlurile și distincțiile au fost înmânate miercuri, într-o ședință festivă a Consiliului Local Municipal Arad, care a fost organizată la Palatul Cultural, redeschis pentru public, după finalizarea lucrărilor de modernizare. Titlurile și distincțiile au fost înmânate de primarul Gheorghe Falcă și de viceprimarii Călin Bibarț și Levente Bognar. Astfel, prof. Maria Pașcalău a primit titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Arad“ pentru „implicarea cu dăruire în dezvoltarea învățământului preuniversitar arădean, precum și în promovarea imaginii Aradului în țară și străinătate“. Maria Pașcalău, p

VEZI propunerile pentru acordarea unor titluri și distincții

Actualitati
Mai multe persoane au fost propuse pentru acordarea unor titluri și distincţii „pentru merite profesionale remarcabile și pentru preocupările lor constante de promovare a imaginii Aradului“, acestea urmând să fie acordate în cadrul manifestărilor dedicate zilelor orașului. Acordarea acestor titluri și distincții este prevăzută într-un proiect de hotărâre, care a fost afişat la transparenţă decizională. Conform proiectului, consilierii locali au propus acordarea titlului „Pro Urbe“ Ecaterinei Ani Jager, pentru „dăruire şi întreaga activitate pusă în slujba persoanelor cu handicap neuromotor“. Tot pentru un titlu „Pro Urbe“ este propus și Constantin Ciuce, medic chirurg şi personalitate academică de renume internaţional. „Ecaterina Ani Jager este practician programare Neuro-Lingvistică ş

Titluri de stat. VEZI când poți să subscrii

Actualitati
Persoanele care vor să economisească pe termen lung pot subscrie, în perioada 8-19 iunie, în cadrul emisiunii de titluri de stat realizată de Ministerul Finanţelor pentru populaţie, cu o valoare totală de 100 milioane lei, un titlu costând 1.000 de lei, iar pe 25 iunie se vor efectua alocările. În perioada 9-12 iunie, reprezentanţii Ministerului Finanţelor împreună cu bancherii de la BRD, Raiffeisen şi BCR, care formează consorţiul de intermediere a primei oferte de titluri de stat destinate populaţiei, vor face un roadshow în Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca pentru a prezenta programul. „Dobânda va fi stabilită în funcţie de o dobândă de referinţă pentru piaţa obligaţiunilor plus/minus 0,2 puncte procentuale. Vineri vom publica prospectul emisiunii şi acolo vom preciza clar care este