Ziarul electronic al arădenilor

Tag: tesviteanul

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, prăznuit la Mănăstirea Feredeu

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, prăznuit la Mănăstirea Feredeu

Religie
Vineri, 20 iulie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor de la Mănăstirea Feredeu, Protopopiatul Lipova, pentru a sărbători pe unul dintre ocrotitorii spirituali ai mănăstirii. Cu acest prilej, Chiriarhul arădean a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în altarul de vară din curtea mănăstirii, înconjurat de un numeros sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte și Părintele arhim. Ilarion Tăucean, starețul mănăstirii, Pr. Octavian-Mihai Blaj, consilier economic la Centrul Eparhial, Pr. Nelu Mercea, protopopul Lipovei, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și alți preoți din vecinătate. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa, pe baza citirilor scripturistice ale praznicul

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit la Mănăstirea Feredeu

Religie
Ocrotitorul Mănăstirii Feredeu din protopopiatul Lipova, Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul a fost prăznuit şi-n acest an cu multă bucurie duhovnicească de către obştea monahală şi pelerinii care frecventează această mănăstire. Bucuria a fost prilejuită şi de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, care înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară din curtea mănăstirii. Din sobor au făcut parte şi preot ic.stavr. Ioan Jidoi, protopop al Lipovei, preot ic.stavr. Adrian Zaha, protopop al Ineului, arhid. Tiberiu Ardelean, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad şi alţi preoţi din vecinătate. La momentul cuvenit, Chiriarhul, pe baza citirilor scripturistice ale sărbătorii (Iacob 5; Luca 4

Hramul Mănăstirii Feredeu ,,Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”

Religie
Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Mănăstirii Feredeu din protopopiatul Lipova, a fost prăznuit şi-n acest an cu multă bucurie duhovnicească. Aceasta a fost prilejuită de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, în mijlocul obştii monahale şi a pelerinilor care au venit în număr mare la Sfânta Mănăstire în această zi de praznic. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară din curtea mănăstirii. Din sobor au făcut parte şi preot ic. stavr. Octavian Blaj, consilier economic; preot ic. stavr. Ioan Jidoi, protopop al Lipovei şi preot ic. stavr. Adrian Zaha, protopop al Ineului. La momentul cuvenit, Chiriarhul, pe baza citirilor scripturistice ale sărbăt