Ziarul electronic al arădenilor

Tag: starețe

Instalarea primei starețe a Schitului „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Bodrogul Vechi

Religie
Duminica a cincea după marele praznic al Învierii Domnului, 14 mai 2017, a avut o însemnătate deosebită pentru viața monahală din eparhia Aradului. Din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei, a avut loc instalarea primei starețe a Schitului „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Bodrogul Vechi. În dimineața acestei sfinte zile, Înaltpreacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Iovan, delegat al Înaltpreasfinției Sale dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preacuviosul Părinte Protos Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului și cu Preacuviosul Părinte Protos. Grigorie Timiș, starețul Sfintei Mănăstiri Hodoș-Bodrog, au săvârșit Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Iustin Pop