Ziarul electronic al arădenilor

Tag: sprijină

Primăria Municipiului Arad sprijină sportul de performanţă

Primăria Municipiului Arad sprijină sportul de performanţă

Comunicate de presa
Luni, 2 aprilie 2018, în sala Regele Ferdinand din cadrul Palatului Administrativ,  Primăria Municipiului, reprezentată de primarul Gheorghe Falcă şi preşedinţii cluburilor de fotbal AFC UTA, CS Atletico şi FCC ICIM, au semnat contractele de finanţare cu Centrul Municipal de Cultură Arad, declarate eligibile în prima sesiune de finanţare pe anul 2018. Directorul executiv al Centrului Municipal de Cultură, Daniela Pădurean Andreica a făcut cu această ocazie o  scurtă  prezentare a ceea ce înseamnă una dintre liniile de finanţare nerambursabilă pentru care municipalitatea alocă fonduri substanţiale în fiecare an. „Este vorba despre promovarea sportului de performanţă, un program sportiv de utilitate publică ce este în atenţia municipalităţii de mai mulţi ani. Anul acesta ne-am străduit ca

CJA sprijină comuna Conop pentru extinderea sediului la Serviciul de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă

Comunicate de presa
2017 a fost pentru Conop un an bun, în care s-au finalizat o serie de lucrări la câteva dintre obiectivele importante din comună şi satele aparţinătoare. „Vorbim despre sectorul de drum DC70 din satul Milova, care a fost modernizat, valoarea lucrărilor fiind de 1.508.945 lei. A fost o lucrare începută în urmă cu doi ani, pe care am reuşit să o ducem la bun sfârşit. Tot anul trecut, am lucrat la amenajarea drumurilor agricole din Conop, lucrarea în valoare de 450.238 lei”, a declarat primarul Petrică Moldovan. Pentru anul 2018, edilul comunei are în derulare alte câteva proiecte importante: construirea şi repararea aleii pietonale în satul Odvoş, lucrare pe care a început-o în 2017, în valoare de 331.662 lei. Unităţile de învăţământ vor fi şi ele pe lista de priorităţi, pentru că  se vor