Ziarul electronic al arădenilor

Tag: specificului

„Produs în Arad”, trei zile de promovare a specificului local

„Produs în Arad”, trei zile de promovare a specificului local

Comunicate de presa
Consiliul Judeţean Arad şi Primăria Municipiului organizează în acest weekend cea de a doua ediţie a târgului „Produs în Arad”, eveniment dedicat producătorilor arădeni, care-şi vor prezenta produsele proprii. Această a doua ediţie va avea două părţi, „sesiunea” de vară – în care accentul va fi pus pe produsele de vară, fiind anunţai deja 43 de producători –, urmând ca în toamnă să fie prezenţi şi cei cu produse de toamnă. „Acest eveniment, care se va întinde pe trei zile, se va desfăşura în parcul Pădurice. Pe parcursul celor trei zile, la târg vor fi prezentate o gamă largă de produse arădene, de la cele alimentare – legumicole, apicole, vinuri, brânzeturi, plăcinte tradiționale – până la cele agricole sau meșteșugărești. Scopul nostru declarat este de a evidenția producătorii arădeni,