Ziarul electronic al arădenilor

Tag: slabe

Bacalaureat 2018 – Arad. Cele mai slabe rezultate din ultimii ani

Actualitati
Peste 40 la sută dintre candidaţii care au susţinut examenul de bacalaureat în judeţul Arad nu au reuşit să obţină medii egale sau mai mari de 6,00, astfel că rata de promovare este cea mai mică din ultimii trei ani. Potrivit rezultatelor publicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, doar 1.564 de elevi au fost declaraţi promovaţi. Astfel, promovabilitatea în judeţ este de 59,2 la sută, cea mai mică din ultimii trei ani. În sesiunea actuală, un singur elev - Bogdan Ciacli, de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad – a reuşit să obţină media 10. Un număr de 336 de candidaţi au promovat cu medii cuprinse între 6 şi 6,99, iar la polul opus se află 315 absolvenţi care au opţinut medii între 9 şi 9,99. De menţionat că singura şcoală din judeţul Arad unde nu a fost înregistrat niciun e

Grindeanu: „PSD Arad, una dintre cele mai slabe organizaţii din ţară“

Politica
Fostul premier Sorin Grindeanu a scris pe Facebook că PSD a decis să numescă în fruntea organizaţiei judeţene Timiş o conducere bicefală, prin sprijinul acordat secretarului de stat în Ministerul Educaţiei, Petru Andea, iar nicio decizie luată de actuala conducere a partidului nu îl va face să accepte că formaţiunea trebuie să fie condusă din Arad, una dintre cele mai slabe filiale din ţară. „În 2016, pentru prima oară, organizaţia care în 2014 mi-a acordat un vot de încredere, PSD Timiş, a câştigat alegerile! Este un rezultat care nu poate fi contestat de niciunul dintre membrii care au decis excluderea mea din partid şi, cel mai important, este un rezultat care a arătat modul în care PSD Timiş a reuşit să se apropie de oameni prin implicare şi respect”, a afirmat Sorin Grindeanu. El a