Maica Tereza va fi sanctificată în 2016
Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru pace pe 1979, care şi-a dedicat întreaga viaţă ajutorării săracilor, bolnavilor şi orfanilor, va fi sanctificată de Biserica Romano-Catolică, în septembrie 2016, a anunţat o publicaţie catolică din Italia, citată de Reuters.
Avvenire, un cotidian religios italian, editat de Conferenza Episcopale Italiana, a anunţat pe site-ul său că papa Francisc a aprobat, joi, un decret care recunoaşte un miracol înfăptuit de Maica Tereza, atribuit intervenţiei sale în faţa lui Dumnezeu.
Maica Tereza, care a murit în 1997, la vârsta de 87 de ani, a fost beatificată în 2003, de fostul papă Ioan Paul al II-lea. Beatificarea, care necesită înfăptuirea unui miracol, reprezintă ultima etapă înainte de sanctificare.
Cotidianul Avvenire afirmă că al doilea mira