Ziarul electronic al arădenilor

Tag: serios

Pribac: „Primarul Falcă are două fețe. Nu este un partener serios“

Actualitati
Prefectul Aradului, Cosmin Pribac, consideră că primarul Gheorghe Falcă nu este „un partener serios“ pentru dialogul instituțional, fiind „cu două fețe“. Pribac a afirmat că a avut, miercuri, o convorbire telefonică pe tema plafonului de salarizare din Primărie cu Falcă, „în cu totul și cu totul alți termeni decât cei formulați în comunicatul pe care primarul l-a transmis presei ulterior“. „Am constatat cu această ocazie că domnul Falcă are două fețe, iar în ieșirile sale publice nu este interesat de rezolvarea unor probleme ale comunității, ci de un spectacol politic. De altfel, dacă primarul Falcă ar fi dorit rezolvarea unei probleme administrative, nu ar fi introdus pe ordinea de zi a CLM Bugetul Municipiului Arad decât în momentul în care ar fi ajuns la o formulă acceptabilă cu Admin