Ziarul electronic al arădenilor

Tag: şedinţe

Ședințe anticorupție, în universitățile din Arad

Actualitati
Reprezentanţii Serviciului Județean Anticorupţie s-au întâlnit, marţi, cu cadre didactice de la cele două universităţi arădene, pentru a le prezenta riscurile implicării în fapte de corupţie, dar şi cum pot sesiza astfel de infracţiuni. La data de 30 mai, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sărbătoreşte 12 ani de la înfiinţarea sa, ca structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne. „În cei 12 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, instituția noastră s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire, cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional. Prin toate acţiunile sale, D.G.A. promovează legalita