
Ionuţ Popa a vrut să-şi „omoare“ un jucător: Îl omoram, scriam două cărţi şi ieşeam (din închisoare)
Antrenorul Ionuţ Popa a vrut să-i aplice o corecţie unui jucător al echipei UTA, atacantul Norbert Janos.
Popa s-a repezit pe teren după meciul cu Petrolul, de la Ploieşti, să-l „omoare“ pe Janos, fiind cu greu oprit de ceilalţi jucători ai echipei UTA. Arădenii au remizat cu Petrolul, deşi au condus cu 2-1 şi au avut un jucător în plus pe teren, timp de aproape 60 de minute.
„Este un jucător care zboară de la echipă imediat. În acest moment, el nu mai face parte din echipă, pentru că este şi un jucător problemă, creează atmosferă permanent. Venea la pas şi în atac şi în apărare, iar la ultima fază oricine din stadion, orice spectator prelua mingea şi dădea gol. El a intrat cu o indolenţă caracteristică, iar temperamentul meu m-a făcut să-l strâng de gât. Cred că-l omoram. Îl omoram, am