Ziarul electronic al arădenilor

Tag: schitului

Instalarea primei starețe a Schitului „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Bodrogul Vechi

Religie
Duminica a cincea după marele praznic al Învierii Domnului, 14 mai 2017, a avut o însemnătate deosebită pentru viața monahală din eparhia Aradului. Din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei, a avut loc instalarea primei starețe a Schitului „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Bodrogul Vechi. În dimineața acestei sfinte zile, Înaltpreacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Iovan, delegat al Înaltpreasfinției Sale dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preacuviosul Părinte Protos Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului și cu Preacuviosul Părinte Protos. Grigorie Timiș, starețul Sfintei Mănăstiri Hodoș-Bodrog, au săvârșit Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Iustin Pop

Hramul Schitului Tămand

Religie
În fiecare an, la data de 2 iulie, când Biserica prăznuieşte Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne şi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşezământul monahal din Tămand, Protopopiatul Ineu îşi sărbătoreşte hramul. Cu acest prilej, continuând o tradiţie deja îndătinată, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de maici, a preoţilor şi credincioşilor din părţile Ineului. Chiriarhul arădean a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un ales sobor de  preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte şi părintele Octavian Blaj, consilier economic la Centrul Eparhial, părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului şi părintele Ciprian Tripa, duhovnicul schitului. În cuvântul de învăţătură adresat peleri