Ziarul electronic al arădenilor

Tag: salubrizare

Cuantumul taxei speciale de salubrizare a fost aprobat

Comunicate de presa
Consilierii locali municipali s-au reunit marţi, 22 mai 2018, în şedinţă ordinară. Printre proiectele aprobate s-a numărat şi cel care prevede cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru anul 2018. Taxa specială de salubrizare nu reprezintă o noutate, ea fiind prevăzută de Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Conform acestui act normativ, pentru asigurarea finanțării serviciului de salubrizare, autoritățile administrației publice locale trebuie să stabilească atât cuantumul cât și regimul tarifelor și taxelor speciale care se ajustează sau se modifică potrivit prevederilor legale în vigoare. „Este doar o măsură asiguratorie că bugetul municipiului nu va fi afectat, astfel încât să rămână cu banii plăti
Ministrul Mediului, la Arad: „Autorităţile nu au ştiut să coordoneze sistemul de salubrizare“

Ministrul Mediului, la Arad: „Autorităţile nu au ştiut să coordoneze sistemul de salubrizare“

Actualitati
Modul în care autoritățile locale au gestionat criza gunoaielor din Arad va fi verificat de Corpul de Control al ministrului Mediului. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, care ocupă și funcția de vicepremier, în timpul vizitei efectuate, vineri, la Arad. Ministrul Mediului consideră că autorităţile poartă o parte din vină alături de operatorul care a câştigat licitaţia şi care a primit doar de la Garda de Mediu amenzi în valoare de 250.000 de lei în ultimele zile. „Îmi cer scuze arădenilor că într-o zi aşa frumoasă, şi într-o sărbătoare, Festivalul berii, în loc să trăiască evenimente frumoase, sunt nevoiţi să treacă prin gunoaie”, şi-a început conferinţa de presă de la Prefectura Arad ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, care a venit la Arad pentru disc
UPDATE RETIM a fost sancționat. Ce transmite Falcă operatorului de salubrizare

UPDATE RETIM a fost sancționat. Ce transmite Falcă operatorului de salubrizare

Actualitati
Noul operator de salubrizare din Arad a fost sancționat pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, primarul Gheorghe Falcă considerând prestația celor de la RETIM va fiind „dezastruoasă“. Conform unui comunicat de presă remis de Primăria Arad, primarul Gheorghe Falcă a catalogat drept „dezastruos“ modul în care RETIM a intervenit în primele două zile de la preluarea activităţii de salubrizare în municipiul Arad. „Este inadmisibil ce se întâmplă zilele acestea în Arad. Am cerut Direcţiei Generale Poliţia Locală, prin compartimentul de specialitate, să identifice locaţiile unde RETIM nu şi-a făcut datoria şi să aplice sancţiuni. RETIMU-ului vreau să-i tansmit doar atât: să nu ne confunde”, a declarat Gheorghe Falcă. RETIM Ecologic Service SA este, începând de marţi, 24 aprilie, noul
Beniamin Vărcuş: „Contractul de salubrizare impus de Falcă, o insultă pentru arădeni“

Beniamin Vărcuş: „Contractul de salubrizare impus de Falcă, o insultă pentru arădeni“

Comunicate de presa
Administraţia Falcă îşi arogă în permanenţă merite inexistente, în condiţiile în care prin tot ceea ce face primarul demonstrează că este certat cu atragerea fondurilor europene şi implementarea proiectelor pe bani europeni. Cel mai flagrant exemplu este chiar acest proiect de salubrizare, şchiop, prost întocmit şi deloc în beneficiul arădenilor, după cum chiar cetăţenii remarcă. „Oamenii au priceput rapid că este vorba despre un proiect tendenţios, redactat în pripă, care face mult prea multe concesii nepermise firmei care a câştigat licitaţia. Româneşte, contractul favorizează, ca de obicei, clientela politică din jurul lui Falcă, degrevând firma de o serie de măsuri obligatorii pentru a putea presta un serviciu de calitate. Iar arădenii au sesizat urgent acest lucru şi pe bună drepta

Primăria Arad a câștigat procesul cu Prefectura pe tema contractului de salubrizare stradală

Comunicate de presa
Municipul Arad a câştigat procesul prin care Instituţia Prefectului judetului  Arad ataca în contecios administrativ Hotărârea Consiliului Local Municipal  nr. 200/14.06.2017 privind aprobarea contractului serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire a Municipiului Arad  şi Hotarârea Consiliului Local Municipal nr 240/10.07.2017 privind aprobarea încheierii unui act adiţional la contractul de de salubrizare stradală şi deszăpezire a Municipiului Arad. Vă reamintim faptul că acest contract a fost  atribuit în urma procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, conform articolului 104 lit. a din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice şi a tarifelor aferente pentru prestarea serviciului public Decizia Curţii de Apel Timişoara nr.  859/19.04.2018  a r

Vot în unanimitate în CLM Arad pentru serviciile de salubrizare

Actualitati
Consilierii locali arădeni au aprobat, sâmbătă, în unanimitate, prelungirea contractului de servicii de salubrizare menajeră, la ședința Consiliului Local Municipal fiind prezenți locuitori ai municipiului, angajați ai operatorului de salubrizare, dar și șeful Direcției de Sănătate Publică. „Informăm cetățenii municipiului Arad că serviciul public de colectare a deșeurilor menajere în municipiul Arad va fi asigurat în condiții normale pe mai departe de operatorul SC Polaris M Holding. Consiliul Local al Municipiului Arad, convocat în ședință extraordinară astăzi, din dispoziția Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a aprobat cu unanimitate de voturi prelungirea contractului de servicii de salubrizare menajeră cu