Ziarul electronic al arădenilor

Tag: religioase

Anchetă la o școală din Arad. Învăţătoare reclamată că îi învaţă pe copii cântece religioase

Anchetă la o școală din Arad. Învăţătoare reclamată că îi învaţă pe copii cântece religioase

Actualitati
Inspectoratul Şcolar Județean Arad începe o anchetă la o unitate de învăţământ din oraş, după ce părinţii unor elevi înscrişi în clasa întâi au depus memorii prin care solicită schimbarea învăţătoarei, pe motiv că îi învaţă pe copii cântece religioase şi nu îi lasă să meargă la toaletă în timpul orelor. Inspectorul şcolar general al judeţului Arad, Anca Stoenescu, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că o echipă de control a instituţiei se va deplasa, începând de luni, la Şcoala Generală „Caius Iacob” din oraşul Arad, pentru a verifica activitatea unei învăţătoare care predă la clasa I Step by Step. Asta după ce 19 din cei 25 de părinţi ai elevilor înscrişi în clasa respectivă au redactat memorii pe care le-au depus la conducerea unităţii de învăţământ, dar şi la sediul Inspectoratului

Ziua Eroilor. Ceremoniale religioase şi militare, la Arad

Actualitati
Ziua Eroilor a fost marcată, joi, la Arad, prin ceremoniale religioase şi militare, la care au participat veterani de război, reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, dar și ai partidelor politice. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a eroilor. Manifestările organizate la Arad au debutat cu oficierea unui serviciu religios în memoria eroilor neamului, oficiat la Catedrala Ortodoxă Veche, de un sobor de preoţi avându-l în frunte pe Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului. Apoi, au fost ofiact un parastas și au fost depuse jerbe de flori la troiţa din curtea Catedralei Ortodoxe Vechi. La Monumentul Revoluţiei din faţa Palatului Administrativ, a

Propunere: 6 ianuarie, zi liberă pentru cei care doresc să meargă la biserică

Politica
Senatorul PSD Ovidiu Donţu propune, într-un proiect de lege, ca ziua de 6 ianuarie, de Bobotează, să fie zi în care nu se lucrează, considerând că sărbătoarea Botezului Domnului este una dintre cele mai importante sărbători religioase şi cei care doresc, să poată participa la ceremonii. Donţu propune ca ziua de 6 ianuarie să fie considerată sărbătoare legală şi zi liberă, alături de celelalte zile de 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfântul Apostol Andrei, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun şi cele două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale ale cultelor religioase altele decât cele creştine. "Sărbătoarea Botezului Domnului - Boboteaza sau Epifania- este una dintre c