
Policlinica CFR din Arad, transformată într-un centru regional de diagnostic şi tratament
Clădirea cele mai vechi policlinici din Arad, Ambulatoriul CFR, care este închisă din februarie 2014 şi se află în stare avansată de degradare, va fi reabilitată complet şi transformată într-un centru regional de diagnostic şi tratament până la finele anului 2019.
Imobilul a fost preluat recent de Ministerul Apărării Naţionale de la Ministerul Tranporturilor. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, vineri, la Arad, că viitorul centru va deservi cu prioritate militarii, dar va fi destinat şi civililor.
Prezent la Arad, ministrul a arătat că fosta Policlinică CFR va fi preluată de la Ministerul Transporturilor, urmând ca până în vara anului viitor să fie încheiate reparaţiile necesare la această clădire.
„Ideea este ca până la sfârşitul acestui an să reuşim să finalizăm expertiza, d