Ziarul electronic al arădenilor

Tag: propunerile

VEZI propunerile pentru titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Arad“

VEZI propunerile pentru titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Arad“

Actualitati
Patru persoane au fost propuse pentru a primi tiltul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Arad“, cu ocazia zilelor orașului. Inițiativa acordării acestui titlu aparține consilierilor din Comisia de Cultură din cadrul Consiliului Local Municipal, iar proiectul de hotărâre va fi supus la vot într-o ședință festivă a CLM. Conform proiectului, pentru titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, a fost propusă prof. Maria Pașcalău, pentru „implicarea cu dăruire în dezvoltarea învățământului preuniversitar arădean, precum și în promovarea imaginii Aradului în țară și străinătate“. Maria Pașcalău, profesoară de fizică, directoare a Colegiului Național de Informatică Arad, a deținut funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al Județului Arad și a primit Titlul de Excel
VEZI propunerile pentru acordarea unor distincții la Zilele Aradului

VEZI propunerile pentru acordarea unor distincții la Zilele Aradului

Actualitati
Mai multe persoane au fost propuse pentru acordarea unor distincţii „pentru implicarea și responsabilitatea cu care și-au desfășurat activitatea, identificarea lor cu idealurile commune ale orașului în decursul atâtor ani în care și-au demonstrate competența profesională“, acestea urmând să fie acordate în cadrul manifestărilor dedicate zilelor municipiului. Acordarea acestor distincții este prevăzută într-un proiect de hotărâre, care a fost afişat la transparenţă decizională. Astfel, conform proiectului de hotărâre, pentru acordarea titlului de „Pro Urbe“ a fost propus arădeanul Andrei Kozma, „pentru întreaga activitate și profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul carierei sale medicale“. „Ca și cercetător a desfășurat o activitate științifică amplă, participând la un număr imp

VEZI propunerile pentru acordarea unor titluri și distincții

Actualitati
Mai multe persoane au fost propuse pentru acordarea unor titluri și distincţii „pentru merite profesionale remarcabile și pentru preocupările lor constante de promovare a imaginii Aradului“, acestea urmând să fie acordate în cadrul manifestărilor dedicate zilelor orașului. Acordarea acestor titluri și distincții este prevăzută într-un proiect de hotărâre, care a fost afişat la transparenţă decizională. Conform proiectului, consilierii locali au propus acordarea titlului „Pro Urbe“ Ecaterinei Ani Jager, pentru „dăruire şi întreaga activitate pusă în slujba persoanelor cu handicap neuromotor“. Tot pentru un titlu „Pro Urbe“ este propus și Constantin Ciuce, medic chirurg şi personalitate academică de renume internaţional. „Ecaterina Ani Jager este practician programare Neuro-Lingvistică ş

Cetățeni de Onoare ai Aradului. VEZI propunerile

Actualitati
Trei persoane au fost propuse pentru a primi, luna viitoare, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, pentru contribuțiile aduse la creșterea prestigiului orașului în țară și străinătate. Inițiativa acordării acestui titlu celor trei arădeni aparține consilierrilor din Comisia de Cultură din cadrul Consiliului Local Municipal, și urmează să fie înmânate în cadrul evenimentelor organizate, anul acesta, cu ocazia Zilelor Aradului. Astfel, pentru titlul de Cetățean de Onoare al Aradului a fost propusă prof. univ. dr. Lizica Mihuț, personalitate academică și om de cultură, pentru „implicarea cu dăruire și profesionalism în dezvoltarea învățământului superior arădean, precum și în promovarea imaginii Aradului în țară și străinătate“. Pentru titlul de Cetățean de Onoare al Municipiu

VEZI propunerile PNL pentru funcțiile de vicepreședinți la CJ Arad

Actualitati
PNL a câştigat majoritatea voturilor pentru Consiliul Judeţean Arad, aproape 51 la sută, conform rezultatelor parţiale publicate de BEJ la centralizarea datelor din jumătate dintre secţiile de votare din judeţ. Pe locul al doilea în preferinţele electoratului se află PSD, cu peste 28 la sută din voturi. Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a făcut publice, luni, numele a doi colegi de partid, care ar putea ocupa funcțiile de vicepreședinți ai Consiliului Județean. „Pentru noi (PNL n.r.), domnul Iustin Cionca este preşedintele Consiliului Judeţean Arad, indiferent că la finalul numărătorii voturilor vom avea 16 sau 17 consilieri. Adică ne-am atins obiectivul de a obţine 50 la sută dintre mandatele de consilieri judeţeni. Există o nominalizare pentru una dintre funcţiile de vicepreşedin