Ziarul electronic al arădenilor

Tag: programări

Programări online la Pașapoarte, Permise și Apostilă

Comunicate de presa
Afluxul de cetățeni interesați de preschimbarea pașapoartelor, înregistrat în special pe perioada lunilor de vară, a constituit o preocupare prioritară pentru prefectul județului Arad, Florentina Horgea. Interesată de micșorarea timpului de așteptare în fața ghișeelor Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Arad, Florentina Horgea a demarat, cu sprijinul personalului Serviciului, respectiv cu implicarea specialiștilor din cadrul Instituției Prefectului, elaborarea unui program online prin care cei interesați să se poată programa în timp util pentru depunerea documentelor necesare preschimbării solicitate. În același timp, a fost operaționalizat și programul care va facilita accesul celor interesați la Serviciile Apostilă, respectiv Permise și Înmat

Programări online pentru obținerea pașapoartelor simple

Comunicate de presa
Pe pagina web a Instituției Prefectului – Județul Arad, cetățenii au posibilitatea să interacționeze în mod direct cu Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple – pentru depunerea documentelor în vederea obținerii pașapoartelor – spre a se evita timpii de așteptare la ghișee. Butonul de programări online, fiind înființat pentru eliminarea, în timp, a aglomerației, poate fi accesat atât de pe pagina web a Instituției Prefectului – Județul Arad, cât și de pe pagina web a Direcției Generale de Pașapoarte București: epasapoarte.ro Programarea online se face pe numele solicitantului de pașaport, iar în cazul în care depun cereri mai mulți membri ai unei familii, se face câte o programare pentru fiecare persoană în parte. De asemenea, cetățenii care se prezi

Programări online la Serviciul Pașapoarte din Arad

Actualitati
La Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple din Arad a fost implementat un sistem de programări online, astfel că, cei interesați se pot programa în timp util pentru depunerea documentelor necesare preschimbării solicitate. Prefectura din Arad a demarat, cu sprijinul personalului Serviciului, respectiv cu implicarea specialiștilor din cadrul Instituției Prefectului, elaborarea unui program online prin care cei interesați să se poată programa în timp util pentru depunerea documentelor necesare preschimbării solicitate. „Am satisfacția deosebită de a-i anunța pe cetățenii interesați de preschimbarea pașapoartelor simple că, începând de astăzi (marți – n.r.), au posibilitatea să se programeze online, fără un efort substanțial, la ghișeele Serviciului pen

Programări online la Policlinica Spitalului Județean

Actualitati
Programările la cabinetele medicilor de la Ambulatorul Integrat (Policlinica) Spitalului Clinic Județean Arad se vor putea face și online, începând din acest an. Adrian Wiener, managerul Spitalului Clinic Județean Arad, a declarat pentru actualitati-arad.ro că, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare şi dotare a clădirii Ambulatorului, pacienţii vor putea să se programeze online la consultaţii. „Pe pagina de internet a Spitalului va fi dezvoltată o extensie pentru programări online la toate specialităţile medicale ale Ambulatorului. Această extensie se adresează pacienţilor care au acces la internet. Pentru pacienţii care nu au acces la internet, va rămâne activă linia telefonică şi fişierul Policlinicii”, a explicat Adrian Wiener. Managerul Spitalului Clinic Județean Ar