Ziarul electronic al arădenilor

Tag: pensionară

Pensionară norocoasă. Și-a recuperat portofelul pierdut

Actualitati
O pensionară din Arad și-a pierdut portofelul, în care se aflau acte și bani, însă și l-a recuperat, după ce acesta a fost găsit de o femeie, în zona Parcului Reconcilierii. Pensionara a spus că în momentul în care a ajuns acasă a constatat că îi lipsește portofelul care conținea acte de identitate și aproape o jumătate din pensia sa lunară. „Doar norocul a făcut ca o tânără mamă, care se plimba cu copilul în zona parcului, să descopere portmoneul uitat pe o bancă și să îl predea polițiștilor locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică, pe care i-a întâlnit în zonă. Nu mică i-a fost mirarea arădencei atunci când polițiștii locali au căutat-o acasă pentru a-i înmâna bunul pierdut. Emoționată până la lacrimi de deznodământul întâmplării care ar fi putut să o lase fără ultimii b