Ziarul electronic al arădenilor

Tag: optimi

Marius Copil, învins de Fernando Verdasco în optimi la Sofia

Marius Copil, învins de Fernando Verdasco în optimi la Sofia

Sport
Tenismenul arădean Marius Copil a fost învins de spaniolul Fernando Verdasco, al şaselea favorit, cu 6-2, 4-6, 6-1, joi, în optimile de finală ale turneului ATP de la Sofia, dotat cu premii totale de 524.340 euro. Ibericul (35 ani, 26 ATP), care a cucerit ultimul din cele şapte titluri ATP ale sale în 2016, la Bucureşti, s-a impus după o oră şi 45 de minute. Copil (28 ani, 56 ATP), finalist la ediţia trecută, a reuşit 10 aşi, dar a comis şi 3 duble greşeli, în timp ce Verdasco a totalizat 8 aşi şi 4 duble greşeli. Românul va fi recompensat pentru evoluţia sa cu 8.815 euro şi 20 de puncte ATP, Verdasco urmând să joace în sferturi cu italianul Matteo Berrettini, care l-a învins în această fază a competiţiei pe rusul Karen Hacianov, principalul favorit.
Marius Copil s-a calificat în optimi la turneul de la Basel

Marius Copil s-a calificat în optimi la turneul de la Basel

Sport
Tenismanul arădean Marius Copil, locul 93 ATP, venit din calificări, s-a calificat, luni, în optimile turneului de la Basel, cu premii totale de 1,98 milioane de euro. Copil s-a impus cu scorul de 6-2, 7-6 (8), după o oră şi 33 de minute, în meciul cu americanul Ryan Harrison (59 ATP). În turul doi, Copil va evolua contra croatului Marin Cilic, favorit numărul 3 şi locul 6 mondial. Accederea în optimi la Basel este recompensată cu 27.870 de euro şi 45 de puncte ATP.