Ziarul electronic al arădenilor

Tag: neputinţă

Credit de 50,95 milioane lei pentru CJ Arad

Actualitati
Banca Comercială Română a câştigat licitaţia deschisă de Consiliul Judeţean Arad pentru trei credite de investiţii, acordate pe o perioadă de 10 ani, pentru dezvoltarea mai multor proiecte de interes judeţean, informează BCR. Două dintre împrumuturi, în valoare de 37,6 milioane lei, vizează creditarea unor obiective care beneficiază de finanţare nerambursabilă de la UE. „Acordarea acestei finanţări pe termen lung în urma câştigării procesului competitiv organizat de Consiliul  Judeţean Arad se înscrie în strategia Băncii Comerciale Române de a susţine dezvoltarea infrastructurii sociale şi de transport, precum şi absorbţia fondurilor europene având ca efect creşterea calităţii vieţii“, a declarat Ioana Gheorghiade, Director Sector Public şi Finanţarea Infrastructurii BCR. Între proiecte