Proprietarii terenurilor necurățate de ambrozie, amendați
Proprietarii terenurilor din municipiul Arad, invadate de ambrozie, vor fi amendați de municipalitate, sancțiunea maximă fiind de 2.000 lei.
Prevederea este cuprinsă într-o modificare adusă proiectului de hotărâre privind gospodărirea municipiului Arad, care a fost afișat la transparență decizională.
Până în prezent, proprietarii terenurilor pe care creștea ambrozia nu erau amendați pentru că nu își curățau terenurile deținute.
În document se arată că instituțiile publice, agenții economici și persoanele juridice au obligația „să mențină curățenia pe porțiunea din dreptul imobilelor, locurilor de parcare, în incintele proprii, îndepărtarea buruienilor și, în mod special, a celor cu potențial alergen Ambrosia Artemisiifolia-iarba pârloagelor, de pe terenurile și spațiile verzi pe care le