Ziarul electronic al arădenilor

Tag: mureş

O fetiţă a fost salvată din râul Mureş de un poliţist

Actualitati
O fetiţă de 11 ani care se scălda, miercuri, în râul Mureş şi a fost luată de curenţi a fost salvată de un poliţist arădean. Potrivit Poliţiei din Arad, două fetiţe, de 11 şi 7 ani, se scăldau, miercuri, în râul Mureş, fără permisiunea părinţilor. La un moment dat, fetiţa de 11 ani a fost luată de curenţi şi dusă de apă la aproximativ 25 de metri de mal, reuşind să se agaţe de un fier de pe cursul apei. Agentul principal Marius Ţîrle, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, ajuns primul la faţa locului, a intrat în râu, luând fetiţa în braţe. La faţa locului a ajuns şi un echipaj ISU, un pompier a intrat în apă cu o frânghie, de care s-a agăţat poliţistul, reuşind astfel sa iasă cu fetiţa la mal.

Un nou pod peste râul Mureș, în Arad

Actualitati
Municipalitatea a început demersurile pentru construirea unui nou pod peste râul Mureș în municipiul Arad, valoarea estimată a proiectului fiind de peste 37 de milioane de euro. Noul pod este propus să fie realizat la capătul străzii Andrei Șaguna, urmând să preia o parte din traficul rutier spre județul Timiș. În următoarea ședință a Consiliului Local Municipal Arad va fi supus votului studiul de fezabilitate pentru proiectul „Construire pod peste Râul Mureș, inclusiv legăturile rutiere între strada Andrei Șaguna – Calea Timișorii”. Conform documentului citat, această investiție cuprinde realizarea unei centuri, formată din pod rutier și drum, și va reprezenta „o alternativă pe relația Timișoara, ce va conduce la descongestionarea traficului pe Podul Traian“. „În municipiul Arad a fos

1.000 de pui de cegă au fost eliberați în râul Mureș

Actualitati
1.000 de pui de cegă au fost eliberați în Mureș, în vederea populării sectorului de râu din aria protejată aflată în custodia Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului. Parteneriatul dintre Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara și Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului, parafat la începutul lunii octombrie, a început să producă deja efecte prin acțiuni concrete în folosul comunității și al mediului înconjurător. Specialiștii în piscicultură din universitate au reușit, în cadrul unui proiect de cercetare, să reproducă în condiții controlate și să crească în sistem recirculant de acvacultură, sturioni din specia Acipenser ruthenus (cegă). „Puietul produs anul acesta a fost urmărit din punct de vedere a

Bărbat, posibil înecat, căutat în râul Mureș

Actualitati
Un bărbat în vârstă de circa 30 de ani este căutat de pompierii arădeni, sâmbătă seara, după ce s-ar fi înecat în râul Mureş, în vreme ce un tânăr în vârstă de 19 ani, alături de care acesta se scălda, a reuşit să iasă singur din apă, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Evenimentul a avut loc în zona Podului Traian din municipiul Arad, unde se află şi plaja privată a unui cunoscut hotel. Surse din rândurile echipelor de căutare spun că cei doi bărbaţi, care sunt muncitori din Botoşani angajaţi la o companie din Arad, au intrat în Mureş pentru a se scălda, martorii sunând la 112, după ce nu i-au mai putut vedea. Până la ajungerea pompierilor din cadrul ISU Arad, unul dintre cei doi a reuşit să iasă la mal. Misiunea de căutare va continua, până la lăsarea întun

Monografii: Biserică transportată cu pluta pe Mureş

Actualitati
Biserica de lemn din Chelmac a fost transportată pe Mureş în sus cu pluta, până la Burjuc, în judeţul Hunedoara. Biserica de lemn din localitatea Chelmac a fost ridicată în anul 1748. A fost pictată în anul 1793, iar în registrul de sus al naosului, lângă medalionul Pantocratorului, se găseşte pictată scena tragerii pe roată a lui Horea. În anul 1815, plutaşii din satul Tisa, aparţinător comunei Burjuc din judeţul Hunedoara, se înţeleg cu sătenii din Chelmac – care reuşiseră să strângă bani pentru a ridica o biserică din piatră – să le vândă vechea biserică de lemn. Această practică de a vinde sau de a dona vechile biserici de lemn unor comunităţi mai sărace este frecvent întâlnită în spaţiul ortodox românesc. Inclusiv biserica de lemn din localitatea Căpâlnaş a fost donată locuitorilor

George Ţucudean va evolua la ASA Târgu Mureş

Sport
Atacantul arădean George Ţucudean, aflat în proprietatea clubului englez de fotbal Charlton Athletic, va evolua sub formă de împrumut până la sfârşitul sezonului la ASA Târgu Mureş, a anunţat, luni, gruparea ardeleană pe site-ul oficial. „ASA Târgu Mureş a ajuns la un acord cu clubul englez Charlton Athletic pentru împrumutul până în vară a atacantului George Ţucudean. Din vară, clubul nostru are opţiune de cumpărare“, informează site-ul citat. În vârstă de 24 de ani, George Ţucudean a jucat de-a lungul carierei la formaţiile UTA Arad, Dinamo Bucureşti, Standard Liege, Charlton şi Steaua Bucureşti.

Castorii au repopulat teritoriile de pe râul Mureş, în județul Arad

Social - Economic
Castorii au repopulat toate vechile teritorii ale speciei de pe râul Mureş, în judeţul Arad, după aproape 200 de ani de la dispariţia acestora din România, biologii spunând că exemplarele aduse din Germania în urmă cu 13 ani s-au înmulţit, numărul lor ajungând acum la 160. Biologul arădean Gabriel Herlo, care a făcut un studiu privind populaţiile de castori din judeţ şi are în derulare proiecte de protejare a speciei, a declarat, luni, pentru Mediafax, că numărul exemplarelor a ajuns la cel puţin 160 pe cursul râului Mureş doar în judeţul Arad, dar mai multe familii au migrat şi în Timiş, fiind monitorizate până la Cenad. Conform sursei citate, cea mai importantă creştere a populaţiei de castori a fost observată în ultimii trei ani, fiind localizate familii în albia Mureşului, chiar şi î

VEZI unde s-ar putea construi poduri peste Mureș

Actualitati
Se impune construirea de poduri și pasarele peste râul Mureș, dar și două ecluze, este părerea administrației locale din Arad, exprimată, miercuri, în cadrul unei consultări publice. Consultarea publică cu tema „Oportunități de creare a unor noi legături pietonale și rutiere între malurile Mureșului și perspective de dezvoltare urbanistică a Municipiului Arad” s-a desfășurat în sala „Regele Ferdinand“ din incinta Palatului Administrativ, fiind prezente aproximativ 200 de persoane, reprezentanţi ai ONG-urilor din oraş, ai mediului economic, consilieri locali, directori de instituții. În timpul dezbaterii, municipalitatea și-a făcut publice intențiile cu privire la construirea unor poduri sau pasarele noi, dar și a două ecluze pe râul Mureș. Prin realizarea acestor obiective se are în ved

A fost inaugurată pasarela peste Mureş

Actualitati
GALERIE FOTO Pasarela peste râul Mureş, care leagă centrul Aradului de Ştrandul Neptun, a fost inaugurată miercuri seara, în prezenţa autorităţilor locale, a constructorului, dar şi a aproximativ 150 de oameni care au stat în ploaie pentru acest eveniment. Inaugurarea pasarelei a fost programată pentru ora 20.00, iar după festivitate, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunțat că municipalitatea pregăteşte construirea altor pasarele care să lege oraşul de Cetatea Aradului. „Astăzi am inaugurat pasarela peste Mureş. Deşi timpul nu ne-a ajutat, am avut o asistenţă numeroasă. Ne bucurăm că reuşim să închidem o etapă de reabilitare a podurilor peste Mureş. Vom programa pentru următorii zece ani alte lucrări pentru a uni malurile Mureşului. Mureşul este o binecuvântare pentru oraş, dar în a

Consultare publică despre poduri noi peste râul Mureș

Actualitati
Primăria din Arad va organiza, miercuri, o consultare publică cu privire la oportunitate construirii unor poduri sau pasarele peste râul Mureș. Conform unui anunț al Primăriei, consultarea publică va fi organizată miercuri, înainte de inaugurarea pasarelei peste râul Mureș. „Primăria Municipiului Arad organizează în ziua de miercuri, 24 iunie 2015, consultare publică privind «Oportunități de creare a unor noi legături pietonale și rutiere între malurile Mureșului și perspective de dezvoltare urbanistică a Municipiului Arad». Evenimentul se va desfășura la Ștrandul Neptun, în zona intrării de pe noua pasarelă, cu începere de la ora 18.00. La consultarea publică sunt invitați să participe atât specialiști din domeniul urbanismului, cât și cetățenii interesați“, se menționează într-un anunț