Ziarul electronic al arădenilor

Tag: monografiei

Cerc misionar şi lansarea Monografiei satului în Parohia Căpruţa

Religie
În Duminica a- XI-a după Rusalii, zi de pomenire şi a Sfinţilor Martiri brâncoveni, Parohia Căpruța din Protopopiatul Lipova, pastorită de Pr. Sucigan Cosmin, a fost gazda Cercului Misionar-Pastoral, coordonat din încredințarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, de către Pr. Jivănescu Vasile. Soborul care a săvârșit Taina Sf. Maslu, spre folosul credincioșilor, s-a bucurat de prezența părintelui Ioan Jidoi, protopop al LIpovei și de împreuna slujire a Părintelui Profesor Dr. Constantin Rus - fiu al satului. Părintele Butar Paşcu de la Parohia Monoroştia a tratat următoarele teme: ,,Rolul Spiritualității monahale liturgice și filocalice în lucrarea misionară a Mănăstirii azi, în interiorul Bisericii pentru Biserică şi societate; Importanța catehezei parohiale”.